Shopping cu suflet
Produse destinate strangerii de fonduri pentru Campania Impotriva Cancerului la San: |
.jpg) |
.jpg) |
 |
Testimoniale
Camelia Bizadea 
"Este timpul sa continui si sa sper la viata..."
“De fiecare data cand ni se intampla ceva ne intrebam - oare de ce Dumnezeu ne-a ales pe noi? Uneori cred ca Dumnezeu alege femeile puternice si le da atat cat pot ele duce...
Am fost diagnosticata in urma cu patru ani cu cancer de san....cazuse cerul pe mine, credeam ca imediat o sa mor si ma gandeam cu parere de rau la copiii mei, ca nu ma voi putea bucura de ei mari, de nepoti. Cazusem intr-o mare depresie - mai ales ca dupa operatie am ramas fara un san. Asa mutilata credeam ca nu-mi voi mai gasi niciodata drumul in societate, poate chiar voi fi neacceptata de cei din jur.
Am terminat cu operatia, tratamentele citostatice si radioterapia care au fost aproape de nesuportat, apoi m-am gandit ca este timpul sa continui si sa sper la viata.
Am reusit sa imi fac o operatie de reconstruire a sanului si asa mi-am recapatat increderea in mine.Anul trecut am inceput sa lucrez din nou. In vara lui 2009 chiar am lucrat doualuni intr-o receptie de hotel, iar in 2010 am continuat sa lucrez pe un vapor de croaziera, unde voi merge si anul acesta.
Sa fac tot ce faceam inainte de a ma imbolnavi, asta voiam, sa pot sa ma bucur de copiiimei care cresc, si sa cred cu tarie ca voi putea sa-mi cresc nepotii, iar acum cred cu tarie in toate aceste dorinte.
Un sfat vreau sa dau tuturor femeilor – nu lasati pe maine ce puteti face astazi– aveti grija de sanatatea voastra, cand esti sanatos esti si fericit!”
Florentina Ilinca, inginer geolog
“O promisiune pentru viata”
“Aveam doar 26 de ani. Eram o mamă tânără, fericită, cu un soț minunat, cu multe posibilități de a aborda viața și perspectivele care mi se ofereau. Însă, dintr-o dată, totul s-a schimbat și a trebuit să mă „reinventez”. Povestea mea a început în 2006 când am aflat că am cancer la sân. Diagnosticarea a fost un eveniment traumatic, am trecut printr-o multitudine de stări sufletești într-un timp foarte scurt , dar, pe măsură ce acceptam situația prindeam puteri ca să o înfrunt. A fost greu, pentru că diagnosticul a fost cancer în stadiul III B. Din acel moment cifrele și statisticile nu au mai contat.. Conta numai faptul că eram eu.
Primul lucru la care m-am gîndit a fost : „Oare cât mai am de trăit?”. Mă gândeam la fetiță mea de 2 ani, la soțul meu și la lucrurile pe care nu le-am făcut în viață. Nu suportam ideea că aș putea muri așa că am luptat și m-am “reinventat”.
Și din punct de vedere profesional am fost foarte afectată. A trebuit să abandonez câteva proiecte foarte importante, am pierdut postul pentru care mă pregăteam și nu am reușit nici până azi să găsesc un loc de muncă stabil, conform pregătirii și instruirii mele.
Sunt o persoană luptătoare și curajoasă, trăsături care m-au ajutat, dar cel mai mult a cântărit suportul oferit de familie și prieteni. M-a ajutat foarte mult și îmbunătățirea spirituală pe care am făcut-o. Alături de mine, consecvent, au fost fetița mea, soțul, sora, mama, prietenele. Am fost ajutată de niște medici foarte buni. M-am agățat cu disperare de statutul de mamă pe care îl aveam și nu voiam să îmi dezamăgesc fetița.
După doi ani în care am suferit atât fizic cât și psihic, am învins! Cred cu tărie că este vital ca femeile sa meargã la medic, pentru control periodic, și mai ales la primele semne ale unei cât de mici neregularități. Este foarte important stadiul bolii în momentul în care o femeie ajunge la medic, cu cât stadiul este mai avansat cu atât tratamentul este mai traumatizant, mai dur, mai lung.
M-am alăturat Campaniei Pentru Sãnãtatea Sânilor pentru că o promisiune poate învinge prejudecățile și ignoranța care sunt inamici puternici. Eu am promis să lupt pentru mine și am învins! Am promis să aleg viața. O astfel de promisiune stăruie în mintea și inima noastră și ne menține vigilente. O astfel de promisiune poate fi un legământ cu viața.”
Simendrea Feldioara, secretara
“Promit, pentru ca imi place viata!”
“Acum un an am fost diagnosticată cu cancer la sân. Viaţă mea s-a schimbat brusc, fără că eu să pot face ceva. Auzisem de această boală şi îmi propusesem să merg la control dar tot amânam spunând că nu am bani sau timp. Mă simțeam bine şi nu era nici o grabă - nu mă gândisem niciodată că mi se poate întâmpla mie. Ulterior am aflat cât de scump se plătește neglijenţa asta, dar nu mi-am pus niciodată întrebarea “de ce eu?”. Am preferat să îmi adun puterile şi să lupt.
Când am auzit că am cancer, cerul parcă a căzut pe mine. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să îmi sun sora imediat cum am ieșit din spital. Mă gândeam la ea, la fiul meu şi la faptul că aş putea muri mult prea curând. Am încercat să mă liniștesc sperând că nu este un cancer malign dar speranțele mi-au fost spulberate de rezultatul biopsiei. Nu am vrut să cad în capcana depresiei așa că după încă o repriza de plâns m-am apucat serios de treabă spunându-mi mereu că trebuie să înving.
În timpul tratamentului viaţa mea s-a împărțit în două perioade: cea din săptămânile în care făceam perfuzia şi cea din săptămânile fără această suferinţă. În săptămâna în care făceam tratamentul aveam stări greu de descries, dar încercam să nu mă gândesc la asta. Reușeam întotdeauna să trec cu bine şi ajungeam în săptămânile de viaţă adevărată când mă plimbam, mergeam la pizza cu prietenii, rădeam mult şi glumeam. Nici nu mă gândeam la boală, lăsând totul pe mâna doctorilor şi a lui Dumnezeu.
Îmi place viaţa, nu am vrut să-mi pierd nicio clipă din viaţă gândindu-mă la boală, mai ales că aveam alături de mine familia şi prietenii mei care m-au susţinut moral.
M-am alăturat Campaniei Pentru Sănătatea Sânilor pentru că acum mi-am promis mie în primul rând, că voi avea mai multă grijă de mine, până nu este prea târziu. Viaţa este frumoasă şi trebuie trăită frumos alături de familie şi prieteni. Aşa că, îmi doresc ca toate femeile să fie conştiente că i se poate întâmpla oricui, iar un simplu control le poate salva.”
Violeta Beja, jurist
“Mi-am promis sã lupt pentru mine!”
“Uneori, viața e nedreaptă. Altfel, de ce s-ar îmbolnăvi o femeie tânără, mamă și soție fericită?
Aveam doar 32 de ani când am aflat valorile vieții: sănătatea și familia. Am descoperit boala în urmã cu 2 ani, nu pentru cã am mers la medic sã îmi fac control periodic, ci datoritã faptului cã dupã un efort mai mare am simţit cã am o ghearã în piept în zona inimii. Nu am gândit niciodatã cã aceastã ghearã care a fost ca o sufocare ar putea fi cancer. În acel moment din instinct mi-am pus mâna pe sân şi am simţit un nodul de mãrimea unei castane. Niciodatã pânã atunci nu am simţit nimic, nu am avut nicio durere, nu am avut nici unsemn. Probabil cã dacã aş fi mers la medic sã îmi fac controalele periodice (o datã pe an) aş fi descoperit mai demult şi totul ar fi fost mai uşor de rezolvat.
În fine, aşa a fost sã fie, nu am putut schimba nimic în trecutul meu, dar ştiam cã trebuia sã lupt pentru viitorul meu, pentru sãnãtatea mea.
Nu îmi venea să cred că mi se întâmplă mie aşa că am refuzat ideea că am cancer. În zadar! Boala era deja acolo iar diagnostiul era crunt: cancer malign cu o celulă foarte agresivă, care presupunea extirparea sânului, chimioterapie și radioterapie după operație. În acel moment am realizat că puterea lui Dumnezeu este mare și că însănătoșirea depinde doar de voința mea.
Am avut și am sperat cu îndârjire că mă voi face bine. Nu a fost deloc ușor: am avut momente în care simțeam că nu mai pot și că voi ceda. Uneori plângeam în hohote crezând că voi muri dar am promis să lupt pentru cei dragi: sunt mamă și am obligația morală de a-mi crește fiica, sunt soție și am promis să fiu mereu alături de soțul meu. Când am conștientizat că tratamentul își face efectul și că boala este în regres am început să lupt pentru ei cu și mai multă forță.
După această experiență am învățat să pun mai mult accent pe sănătatea mea. Merg periodic la control, îmi fac analizele șã aflu că sunt bine. Sunt atentă la ce mănânc, am mai multă grijă de mine și de familia mea. Am învățat care sunt valorile vieții și mi-am dat seama că nu banii sau funcțiile contează deoarece în față bolii suntem cu toate egale. Important este să ne salvăm și să trăim alături de cei dragi.
M-am alăturat Campaniei pentru sănătatea sânilor pentru că o promisiune te poate ajuta să descoperi şi să tratezi la timp orice problemă ai avea. Acum, eu am promis să lupt pentru mine și am învins!”
Siliste Ana, pensionara
“Mi-am promis sa lupt pentru mine”
“Optimismul personal combinat cu tratamentul medical avizat, este cel mai efficient. Eu am fost întotdeauna optimistă şi asta m-a ajutat să trec peste multe, si mai ales peste aceasta poveste….
….În urmă cu doi ani şi jumătate am simţit ceva schimbat la sânul stâng. Nu mă durea dar la palpare simţeam ceva neobişnuit, ca un chist. În general când ţi se pare că ai ceva suspect amâni cât se poate .. Am hotărât insa imediat să merg la doctor.Din păcate, în urmă mamografiei am aflat că este posibil să am cancer. Până atunci nu am crezut că aş putea suferi de această boală chiar dacă sora mea a avut-o. În afara ei, în familie nu mai existaseră cazuri dar statisticile nu mai contau. În acel moment conta doar rezultatul biopsiei şi verdictul dat de medic.
La spital am fost cu o prietenă bună pentru a află rezultatul. Diagnosticul era unul grav. Prietena mea a început să plângă. Eu nu. Am început să o liniştesc spunându-i că am multă treabă în ziua aceea şi că trebuie să mergem să facem cumpărăturile pentru casă. Seară am înţeles ce se întâmplă cu mine şi am început şi eu să plâng. După patru zile în care am avut imagini groaznice cu mine însămi m-am hotărât să ies din depresie şi să lupt pentru mine. Trebuia să accept că am cancer şi să lupt împotriva lui cu tratamentul oferit de doctori şi cu optimismul personal.
Familia şi prietenii adevăraţi au fost mereu aproape de mine şi m-au încurajat să trec peste aceste hopuri. După operaţie am considerat că suferinţa mea este ca oricare altă boală de care trebuie să te vindeci. Şi am reuşit. Acum duc o viaţă absolut normală. Merg în excursii, am activităţi zilnice şi sunt la fel de optimistă că oricând. Personal mi-am propus ca în urma operaţiei să merg la controale periodice care să mă asigure că sunt bine.
M-am alăturat Campaniei Pentru Sanatatea Sânilor deoarece consider că fiecare femeie ar trebui ssă meargă la control pentru a afla că sunt bine şi să îşi păstreze optimismul orice ar fi. Eu mi-am promis să lupt pentru mine şi am învins! Nu se poate să nu-ţi faci și tu timp măcar o data pe an pentru a merge la o ecografie sau o mamografie aşa cum îţi găseşti timp pentru coafor sau cosmetică. “
Mai poti citi despre:
"Este timpul sa continui si sa sper la viata..."
“De fiecare data cand ni se intampla ceva ne intrebam - oare de ce Dumnezeu ne-a ales pe noi? Uneori cred ca Dumnezeu alege femeile puternice si le da atat cat pot ele duce...
Am fost diagnosticata in urma cu patru ani cu cancer de san....cazuse cerul pe mine, credeam ca imediat o sa mor si ma gandeam cu parere de rau la copiii mei, ca nu ma voi putea bucura de ei mari, de nepoti. Cazusem intr-o mare depresie - mai ales ca dupa operatie am ramas fara un san. Asa mutilata credeam ca nu-mi voi mai gasi niciodata drumul in societate, poate chiar voi fi neacceptata de cei din jur.
Am terminat cu operatia, tratamentele citostatice si radioterapia care au fost aproape de nesuportat, apoi m-am gandit ca este timpul sa continui si sa sper la viata.
Am reusit sa imi fac o operatie de reconstruire a sanului si asa mi-am recapatat increderea in mine.Anul trecut am inceput sa lucrez din nou. In vara lui 2009 chiar am lucrat doualuni intr-o receptie de hotel, iar in 2010 am continuat sa lucrez pe un vapor de croaziera, unde voi merge si anul acesta.
Sa fac tot ce faceam inainte de a ma imbolnavi, asta voiam, sa pot sa ma bucur de copiiimei care cresc, si sa cred cu tarie ca voi putea sa-mi cresc nepotii, iar acum cred cu tarie in toate aceste dorinte.
Un sfat vreau sa dau tuturor femeilor – nu lasati pe maine ce puteti face astazi– aveti grija de sanatatea voastra, cand esti sanatos esti si fericit!”
Florentina Ilinca, inginer geolog“O promisiune pentru viata”
“Aveam doar 26 de ani. Eram o mamă tânără, fericită, cu un soț minunat, cu multe posibilități de a aborda viața și perspectivele care mi se ofereau. Însă, dintr-o dată, totul s-a schimbat și a trebuit să mă „reinventez”. Povestea mea a început în 2006 când am aflat că am cancer la sân. Diagnosticarea a fost un eveniment traumatic, am trecut printr-o multitudine de stări sufletești într-un timp foarte scurt , dar, pe măsură ce acceptam situația prindeam puteri ca să o înfrunt. A fost greu, pentru că diagnosticul a fost cancer în stadiul III B. Din acel moment cifrele și statisticile nu au mai contat.. Conta numai faptul că eram eu.
Primul lucru la care m-am gîndit a fost : „Oare cât mai am de trăit?”. Mă gândeam la fetiță mea de 2 ani, la soțul meu și la lucrurile pe care nu le-am făcut în viață. Nu suportam ideea că aș putea muri așa că am luptat și m-am “reinventat”.
Și din punct de vedere profesional am fost foarte afectată. A trebuit să abandonez câteva proiecte foarte importante, am pierdut postul pentru care mă pregăteam și nu am reușit nici până azi să găsesc un loc de muncă stabil, conform pregătirii și instruirii mele.
Sunt o persoană luptătoare și curajoasă, trăsături care m-au ajutat, dar cel mai mult a cântărit suportul oferit de familie și prieteni. M-a ajutat foarte mult și îmbunătățirea spirituală pe care am făcut-o. Alături de mine, consecvent, au fost fetița mea, soțul, sora, mama, prietenele. Am fost ajutată de niște medici foarte buni. M-am agățat cu disperare de statutul de mamă pe care îl aveam și nu voiam să îmi dezamăgesc fetița.
După doi ani în care am suferit atât fizic cât și psihic, am învins! Cred cu tărie că este vital ca femeile sa meargã la medic, pentru control periodic, și mai ales la primele semne ale unei cât de mici neregularități. Este foarte important stadiul bolii în momentul în care o femeie ajunge la medic, cu cât stadiul este mai avansat cu atât tratamentul este mai traumatizant, mai dur, mai lung.
M-am alăturat Campaniei Pentru Sãnãtatea Sânilor pentru că o promisiune poate învinge prejudecățile și ignoranța care sunt inamici puternici. Eu am promis să lupt pentru mine și am învins! Am promis să aleg viața. O astfel de promisiune stăruie în mintea și inima noastră și ne menține vigilente. O astfel de promisiune poate fi un legământ cu viața.”
Simendrea Feldioara, secretara “Promit, pentru ca imi place viata!”
“Acum un an am fost diagnosticată cu cancer la sân. Viaţă mea s-a schimbat brusc, fără că eu să pot face ceva. Auzisem de această boală şi îmi propusesem să merg la control dar tot amânam spunând că nu am bani sau timp. Mă simțeam bine şi nu era nici o grabă - nu mă gândisem niciodată că mi se poate întâmpla mie. Ulterior am aflat cât de scump se plătește neglijenţa asta, dar nu mi-am pus niciodată întrebarea “de ce eu?”. Am preferat să îmi adun puterile şi să lupt.
Când am auzit că am cancer, cerul parcă a căzut pe mine. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să îmi sun sora imediat cum am ieșit din spital. Mă gândeam la ea, la fiul meu şi la faptul că aş putea muri mult prea curând. Am încercat să mă liniștesc sperând că nu este un cancer malign dar speranțele mi-au fost spulberate de rezultatul biopsiei. Nu am vrut să cad în capcana depresiei așa că după încă o repriza de plâns m-am apucat serios de treabă spunându-mi mereu că trebuie să înving.
În timpul tratamentului viaţa mea s-a împărțit în două perioade: cea din săptămânile în care făceam perfuzia şi cea din săptămânile fără această suferinţă. În săptămâna în care făceam tratamentul aveam stări greu de descries, dar încercam să nu mă gândesc la asta. Reușeam întotdeauna să trec cu bine şi ajungeam în săptămânile de viaţă adevărată când mă plimbam, mergeam la pizza cu prietenii, rădeam mult şi glumeam. Nici nu mă gândeam la boală, lăsând totul pe mâna doctorilor şi a lui Dumnezeu.
Îmi place viaţa, nu am vrut să-mi pierd nicio clipă din viaţă gândindu-mă la boală, mai ales că aveam alături de mine familia şi prietenii mei care m-au susţinut moral.
M-am alăturat Campaniei Pentru Sănătatea Sânilor pentru că acum mi-am promis mie în primul rând, că voi avea mai multă grijă de mine, până nu este prea târziu. Viaţa este frumoasă şi trebuie trăită frumos alături de familie şi prieteni. Aşa că, îmi doresc ca toate femeile să fie conştiente că i se poate întâmpla oricui, iar un simplu control le poate salva.”
Violeta Beja, jurist “Mi-am promis sã lupt pentru mine!”
“Uneori, viața e nedreaptă. Altfel, de ce s-ar îmbolnăvi o femeie tânără, mamă și soție fericită?
Aveam doar 32 de ani când am aflat valorile vieții: sănătatea și familia. Am descoperit boala în urmã cu 2 ani, nu pentru cã am mers la medic sã îmi fac control periodic, ci datoritã faptului cã dupã un efort mai mare am simţit cã am o ghearã în piept în zona inimii. Nu am gândit niciodatã cã aceastã ghearã care a fost ca o sufocare ar putea fi cancer. În acel moment din instinct mi-am pus mâna pe sân şi am simţit un nodul de mãrimea unei castane. Niciodatã pânã atunci nu am simţit nimic, nu am avut nicio durere, nu am avut nici unsemn. Probabil cã dacã aş fi mers la medic sã îmi fac controalele periodice (o datã pe an) aş fi descoperit mai demult şi totul ar fi fost mai uşor de rezolvat.
În fine, aşa a fost sã fie, nu am putut schimba nimic în trecutul meu, dar ştiam cã trebuia sã lupt pentru viitorul meu, pentru sãnãtatea mea.
Nu îmi venea să cred că mi se întâmplă mie aşa că am refuzat ideea că am cancer. În zadar! Boala era deja acolo iar diagnostiul era crunt: cancer malign cu o celulă foarte agresivă, care presupunea extirparea sânului, chimioterapie și radioterapie după operație. În acel moment am realizat că puterea lui Dumnezeu este mare și că însănătoșirea depinde doar de voința mea.
Am avut și am sperat cu îndârjire că mă voi face bine. Nu a fost deloc ușor: am avut momente în care simțeam că nu mai pot și că voi ceda. Uneori plângeam în hohote crezând că voi muri dar am promis să lupt pentru cei dragi: sunt mamă și am obligația morală de a-mi crește fiica, sunt soție și am promis să fiu mereu alături de soțul meu. Când am conștientizat că tratamentul își face efectul și că boala este în regres am început să lupt pentru ei cu și mai multă forță.
După această experiență am învățat să pun mai mult accent pe sănătatea mea. Merg periodic la control, îmi fac analizele șã aflu că sunt bine. Sunt atentă la ce mănânc, am mai multă grijă de mine și de familia mea. Am învățat care sunt valorile vieții și mi-am dat seama că nu banii sau funcțiile contează deoarece în față bolii suntem cu toate egale. Important este să ne salvăm și să trăim alături de cei dragi.
M-am alăturat Campaniei pentru sănătatea sânilor pentru că o promisiune te poate ajuta să descoperi şi să tratezi la timp orice problemă ai avea. Acum, eu am promis să lupt pentru mine și am învins!”
Siliste Ana, pensionara“Mi-am promis sa lupt pentru mine”
“Optimismul personal combinat cu tratamentul medical avizat, este cel mai efficient. Eu am fost întotdeauna optimistă şi asta m-a ajutat să trec peste multe, si mai ales peste aceasta poveste….
….În urmă cu doi ani şi jumătate am simţit ceva schimbat la sânul stâng. Nu mă durea dar la palpare simţeam ceva neobişnuit, ca un chist. În general când ţi se pare că ai ceva suspect amâni cât se poate .. Am hotărât insa imediat să merg la doctor.Din păcate, în urmă mamografiei am aflat că este posibil să am cancer. Până atunci nu am crezut că aş putea suferi de această boală chiar dacă sora mea a avut-o. În afara ei, în familie nu mai existaseră cazuri dar statisticile nu mai contau. În acel moment conta doar rezultatul biopsiei şi verdictul dat de medic.
La spital am fost cu o prietenă bună pentru a află rezultatul. Diagnosticul era unul grav. Prietena mea a început să plângă. Eu nu. Am început să o liniştesc spunându-i că am multă treabă în ziua aceea şi că trebuie să mergem să facem cumpărăturile pentru casă. Seară am înţeles ce se întâmplă cu mine şi am început şi eu să plâng. După patru zile în care am avut imagini groaznice cu mine însămi m-am hotărât să ies din depresie şi să lupt pentru mine. Trebuia să accept că am cancer şi să lupt împotriva lui cu tratamentul oferit de doctori şi cu optimismul personal.
Familia şi prietenii adevăraţi au fost mereu aproape de mine şi m-au încurajat să trec peste aceste hopuri. După operaţie am considerat că suferinţa mea este ca oricare altă boală de care trebuie să te vindeci. Şi am reuşit. Acum duc o viaţă absolut normală. Merg în excursii, am activităţi zilnice şi sunt la fel de optimistă că oricând. Personal mi-am propus ca în urma operaţiei să merg la controale periodice care să mă asigure că sunt bine.
M-am alăturat Campaniei Pentru Sanatatea Sânilor deoarece consider că fiecare femeie ar trebui ssă meargă la control pentru a afla că sunt bine şi să îşi păstreze optimismul orice ar fi. Eu mi-am promis să lupt pentru mine şi am învins! Nu se poate să nu-ţi faci și tu timp măcar o data pe an pentru a merge la o ecografie sau o mamografie aşa cum îţi găseşti timp pentru coafor sau cosmetică. “
Mai poti citi despre: